Beneficiile participării în proiectul Diaspora ReSTART - experiența consorțiului

02 august 2018

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) implementează în perioada septembrie 2017-septembrie 2020 proiectul Diaspora ReSTART, proiect finanțat prin Programului Operațional Capital Uman 2014-2020, în parteneriat cu ADR Nord-Est, Global Commercium Development SRL, Fundația C.A.E.S.A.R. și Metodo Estudios Consultores SL din Spania.

Obiectivul general al proiectului este reprezentat de încurajarea antreprenoriatului și a ocupării pe cont propriu prin susținerea înființării de întreprinderi cu profil nonagricol în zona urbana din regiunile mai puțin dezvoltate ale României de către românii din Diaspora. În mod concret, proiectul oferă în mod gratuit un pachet de servicii în vederea dezvoltării a 60 de start-up-uri. Pachetul de servicii este format din:

- Servicii de formare antreprenorială prin intermediul unui curs online personalizat (curs de 120 de ore). Pe parcursul acestui curs, participanții vor fi asistați de tutori pentru fundamentarea și elaborarea unui plan de afaceri viabil;

- Finanțare complet nerambursabilă de până la 40.000 Euro pentru start-up-uri înființate prin proiect, în România;

- Servicii de consiliere, mentorat și asistență în vederea dezvoltării start-up-ului în primii ani de activitate.

Experiența consorțiului de proiect în implementarea unor proiecte similare reprezintă unul dintre principalele avantaje pentru viitorii antreprenori susținuți prin proiectul Diaspora ReSTART. Experiența beneficiarului (CNIPMMR) în managementul proiectelor cu finanțare nerambursabilă a început în mod activ în anul 2004, portofoliul de proiecte câștigate depășind în acest moment borna de 80 de proiecte. În cadrul acestor proiecte, CNIPMMR a realizat parteneriate cu peste 250 de organizații de prestigiu, din România și din străinătate.

După cum aminteam într-un articol publicat anterior, una dintre cele mai relevante experiențe pentru specificul proiectului Diaspora ReSTART vizează implementarea, la nivelul anului 2015, a proiectului BIZ UP! - Dezvoltarea mediului de afaceri prin investiții și formare antreprenorială. Proiectul a fost finanțat prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013 și a oferit servicii de formare antreprenorială pentru peste 450 de persoane și o finanțare de 25.000 Euro pentru 40 de start-up-uri. Implementarea proiectului a condus la crearea a peste 130 de locuri de muncă în cele 40 de start-up-uri, cu mult peste obiectivul asumat în acest sens.

Datele financiare publicate recent de firmele finanțate prin intermediul proiectului BIZ UP! confirmă succesul pe termen lung al proiectului și calitatea serviciilor oferite de către CNIPMMR în acest proiect. La data acestui articol toate firmele finanțate în anul 2015 sunt active pe piețele lor, cifra de afaceri medie înregistrată la nivelul anului fiscal 2017 fiind de peste 80.000 lei per întreprindere. În total, firmele finanțate au generat o cifră de afaceri de peste 3,2 milioane de lei la nivelul anului menționat, fiind astfel depășit nivelul total al finanțării oferite către ele (1 milion de Euro, la nivelul anului 2015) prin cumularea cifrelor de afaceri generate din 2015 până în 2017. Alte statistici interesante cu privire la aceste firme:

- Au active peste 40 de locuri de muncă;

- Cea mai mare cifră de afaceri înregistrată la nivelul anului fiscal 2017 a fost de aproximativ 560.000 lei (atinsă de o firmă din domeniul ingineriei);

- A doua cea mai mare cifră de afaceri a fost una de aproximativ 505.000 lei, atinsă de o firmă de design exterior și de peisagistică;

- A treia cifră de afaceri din top a fost înregistrată de o firmă care activează în domeniul producției de îmbrăcăminte (aprox. 250.000 lei).

Pentru mai multe detalii cu privire la proiectul Diaspora ReSTART, te invităm să accesezi site-ul proiectului: www.diasporarestart.ro sau să ne contactezi la următoarea adresă de e-mail: office@smeprojects.ro. Pentru mai multe detalii cu privire la activitatea CNIPMMR, te invităm să accesezi www.cnipmmr.ro (site-ul general) sau www.smeprojects.ro (site-ul dedicat proiectelor CNIPMMR). Vă mulțumim!

 

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României