Domeniile de activitate finanțate prin proiectul Diaspora ReSTART

15 martie 2018

Având în vedere feedback-ul obținut de la potențialii participanți la concursul de planuri de afaceri din cadrul proiectului Diaspora ReSTART, dorim să vă informăm asupra faptului că toate domeniile de activitate eligibile în cadrul unei finanțări de minimis sunt eligibile și în cadrul proiectului nostru. Lista codurilor CAEN rev. 2 eligibile este disponibilă aici.

Regulamentul de concurs (disponibil în secțiunea Regulament) prevede punctarea suplimentară în faza B a evaluării (evaluarea tehnico-financiară) a acelor domenii de activitate care contribuie la îndeplinirea Strategiei Naționale pentru Competitivitate 2014-2020. Această listă este anexată la regulament (anexa 6) și poate fi vizualizată aici.

În concluzie:

- toate codurile CAEN rev. 2 din prima listă sunt eligibile pentru participarea la concursul Diaspora ReSTART;

- codurile CAEN rev. 2 din a doua listă din acest articol sunt eligibile și se vor puncta suplimentar în evaluarea tehnico-financiară.

 

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României